Vasilescu: Legea incompatibilităților trebuie modificată, am putea rămâne fără jumătate din primari

Vasilescu: Legea incompatibilităților trebuie modificată, am putea rămâne fără jumătate din primari
Publicat: 30/08/2013, 13:23
Actualizat: 31/08/2013, 12:29

Primarul municipiului Craiova, Olguța Vasilescu, a declarat, vineri, înaintea ședinței BPN a PSD, că Legea incompatibilităților trebuie modificată, ea arătând că dacă se va aștepta până când dosarele în instanță vor fi finalizate s-ar putea rămâne „fără jumătate din primarii din România”.

„Să se schimbe legea. Legea e prost construită de la început. La ora actuală, dacă eu ca primar intru într-un CA la o regie din subordine, dar nu sunt plătită pentru această activitate, intru acolo doar ca să supraveghez, sunt declarată incompatibilă, ceea ce nu este în regulă”, a spus Vasilescu.

Primarul a admis că modificarea legii nu va avea efecte pentru trecut, ci doar pentru viitor.

„Este foarte adevărat, dar la ora actuală sunt puțini primari care au pierdut în instanță, foarte puțini. În schimb sunt foarte multe dosare pe rol. Dacă așteptăm să modificăm legea până când se finalizează aceste dosare însemană că s-ar putea să rămânem fără jumătate din primarii din România, cel puțin”, a spus primarul Vasilescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Starea lui e una „critică”
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×